antet.jpg
Powered by Calendar Labs



widget
Mircea-Vodă Basarab, ca să cunoască bine toate nevoile supuşilor săi, pleca adesea travestit prin ţară, însoţit numai de câte un slujitor credincios şi intra în vorbă cu oricine.
Pe când străbătea o livadă frumoasă, udată de un râuleţ minunat, zări sub umbra unui nuc un păstoraş cântând duios din caval înconjurat de oiţele sale.
Păstoraşul se numea Şerban.
Vodă, intrând în vorbă cu el, îl găsi atât de curat la suflet şi de isteţ la minte, încât zise tovarăşului său:
- Eu cred că băieţandrul acesta ar fi folositor ţării, dacă i s-ar da o învăţătură potrivită cu agerimea minţii lui.
Vodă îl luă pe păstoraş cu sine şi-l dete la învăţătură. După ce ajunse în vârstă, Mircea îl puse în cunoştinţă despre treburile ţării şi mai târziu îi încredinţă vistieria ţării, precum şi toate obiectele de preţ ale curţii domneşti. În tot timpul domniei lui Mircea, Şerban s-a bucurat de iubirea şi încrederea domnului, cu toate acestea el nu putea să uite viaţa liniştită din timpul păstoriei sale; de aceea el îşi păstra într-o cameră secretă ghioaga, cavalul şi îmbrăcămintea de păstor.
La treizeci şi şapte de ani după moartea lui Mircea, nepotul său, Vlad Ţepeş, îi ocupă tronul. Boierii, care pizmuiau pe Şerban, crezură că e timpul potrivit spre a scăpa de dânsul. Ei îl pârâră lui Ţepeş că ar fi furat, de când e vistier, mulţi bani şi scule preţioase.
Ţepeş, cunoscând bine firea lui Şerban, voi să se încredinţeze dacă este sau nu vinovat. Astfel, de faţă cu toţi boierii, îi porunci să-i aducă sabia pe care o purtase moşul său Mircea. Şerban o aduse îndată, dar lipsită de pietrele scumpe, cu care fusese împodobită. Bănuiala lui Ţepeş crescu, dar Şerban îi dovedi că pietrele au fost scoase şi întrebuinţate într-altă parte de fostul domn, înainte de a intra el în slujba de la vistierie.
Pârâtorii, văzând că nu şi-au atins scopul, se ruşinară, dar se înfuriară şi mai mult şi se hotărâră a pierde pe Şerban cu orice preţ.
Ei sfătuiră pe Vodă a-l îndatora să dea socoteală, în termen de şase zile, de toată averea ce i s-a încredinţat. Îndată ce termenul se împlini, Vodă merse din cameră în cameră, însoţit de boieri; cercetând după listă, văzu că toate lucrurile sunt în bună regulă.
Boierii însă nu se descurajară; ei arătară lui Vodă, în fundul unei galerii, o uşă de fier închisă cu trei zăvoare. Aceasta e camera, ziseră ei, în care am văzut pe Şerban că stă câte 2-3 ceasuri pe fiecare zi. Aci trebuie să fi ascuns tot ce el a furat.
Vodă dete ordin lui Şerban să deschidă numaidecât şi acea uşă. La început el nu voi, căci acolo fiind numai lucrurile din timpul păstoriei sale, se temea să nu fie luat în râs de boieri; dar Vodă îl sili să îndeplinească porunca ce-i dăduse. Şerban luă cheile şi deschise. Atât Vodă, cât şi boierii, rămaseră uimiţi, negăsind în cameră decât ghioaga, cavalul şi îmbrăcămintea de păstor, pe care Şerban le păstra cu sfinţenie.
Vodă, înfuriat pe boieri, pentru că-l minţiseră, îi osândi să fie traşi în ţeapă, iar pe Şerban îl ridică la cel mai mare rang de boierie.
Şerban îi mulţumi pentru această mare cinste, însă amărât de intrigile boierilor, rugă pe Vodă să-i dea voie a se retrage la viaţa sa de păstor.
După multe stăruinţe, Vodă nu se mai împotrivi. La plecare îl îmbrăţişă călduros şi îi zise:
- Ferice de tine, Şerbane! De-acum înainte ai să fii liniştit! Şi mie mi-ar plăcea viaţa de păstor, dacă n-aş fi îndatorat cu cârmuirea ţării.
Şerban, îndată ce ajunse acasă, la căminul părintesc, îşi împărţi toată averea cu neamurile sale şi cât trăi fu iubit şi respectat de consătenii săi.
 
 photo Legendepopulareromanesti.jpg
(Legende populare românești,
Litera Internațional București – Chișinău, 2002)
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one