antet.jpg
Powered by Calendar Labs



widget
Sărmana oaie, aşa de blândă cum o ştiţi, îndura multe necazuri din partea celorlalte animale. Vitele din curte o loveau şi-o alungau; câinii o muşcau; lupii îi furau mieii şi-o sfâşiau şi pe ea când puteau.
De aceea se duse într-o zi la Dumnezeu să-l roage ca să-i uşureze soarta.
Dumnezeu o ascultă cu bunătate şi grăi:
- Văd, buna mea făptură, că nu ţi-am dat ceva să te aperi. Vrei să-ţi pun în gură colţi puternici şi la picioare gheare ascuţite?
- O, nu, zise oaia. Nu vreau să semăn cu fiarele de pradă.
- Sau vrei să-ţi pun otravă în gura ta?
- Nu, nu, se-mpotrivi oaia. Nu vreau să mă asemăn cu şerpii, care sunt vietăţile cele mai uriaşe şi mai fioroase!
- Atunci să-ţi pun coarne vânjoase pe frunte şi să-ţi întăresc spinarea.
- Nici asta, bunule Părinte, căci nu-mi place să fiu ca un ţap. Dumnezeu stătu o clipă pe gânduri şi grăi din nou:
- Dar trebuie să-ţi alegi ceva din toate acestea, ca să poţi face şi tu rău celor ce te prigonesc.
- Ca să pot face rău? zise oaia oftând. Mă tem, că având puterea aceasta, să nu nedreptăţesc pe cineva, că eu ştiu ce-nseamnă a nedreptăţi vreun semen de-al tău. Rămân mai bine aşa cum sunt, Stăpâne!
Dumnezeu o binecuvântă, iar din ziua aceea oaia nu se mai plânse de soarta ei.
 
 photo Legendepopulareromanesti.jpg
(Legende populare românești,
Litera Internațional București – Chișinău, 2002)
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one