antet.jpg
Powered by Calendar Labs



widget
Au ieșit ghioceii albi, brânduşele galbene şi toporaşii albaştri. Albinele îşi deretică stupul. Ca mâine or să iasă la treabă. Mieii zburdă pe pajiştile abia dezgolite de nea. În ogradă, găinile scurmă şi cotcodăcesc. Toată lumea are treabă; nimeni nu stă degeaba.
Mângâiată de soare, buburuza cea mică şi roşie a ieşit şi ea din crăpăturile scoarţei copacului unde a stat pitită până atunci. A făcut ochii mari şi s-a uitat în jur. Aşa cum stătea pe scoarţa cenuşie a copacului, părea o fărâmă dintr-o piatră preţioasă roşie. Avea şi scăpărări de rubin când vreo rază o mângâia pe spate.
Buburuza s-a întristat.
— Ce mică şi neînsemnată sunt! Toate în jurul meu au un rost, numai eu nu. Nimeni nu mă bagă în seamă!
Zicând acestea, şi-a desfăcut larg aripile, lăsându-se purtată de-o boare de vânt. Aşa a ajuns pe prispa unei case, iar de acolo pe mâna unui copil care se juca.
— Bunicule, s-a bucurat copilul, uite o buburuză. Ce gâză micuţă şi drăgălaşă, i-o fi frig... Dar de acuma, gata! Nu te mai necăji, buburuzo. Am să te încălzesc eu! Și copilul a ridicat încetişor mâna către soare şi-a mângâiat cu drag stropul roşu care îi înflorea palma. Apoi a suflat încetişor asupra-i.
— Hai, du-te, buburuzo! Încălzeşte-te la soare!
S-a bucurat buburuza. A înţeles că, mică şi neînsemnată cum e, are şi ea un rost pe lumea asta. E cea dintâi gâză care se arată primăvara.
E, cum s-ar zice, o vestitoare curajoasă.
 

Name
Email
Comment
Or visit this link or this one