antet.jpg
Powered by Calendar Labs



widget
Câinele şi lupul sunt neamuri de aproape, cu toate că niciodată n-au dus prietenie bună între dânşii, de altfel ca şi neamurile.
Dumnezeu, după ce a făcut toate vietăţile, după ce le-a botezat şi le-a dat la fieştecare treaba care o are, într-o zi s-a apucat şi-a luat pe Sân-Petre şi cu dânsul, ca doi moşnegi ce erau, au pornit-o prin cea lume largă şi lată, să vadă cum trăiesc oamenii, cum o duc dobitoacele şi cum se împacă unii cu alţii.
Merg ei mult, cât merg, peste câmpuri, peste dealuri, peste văi adânci şi munţi înalţi şi de la o vreme dau peste nişte vietăţi mai mărunte ca pumnul, dar pulbere, de multe ce erau. Nu puteau pune piciorul pe pământ, fără ca să nu calce pe-o vietate de-acelea.
Preasfinţii erau straşnic de osteniţi şi până la o locuinţă omenească mai aveau mult de mers. Aşa s-au apucat şi s-au culcat sub un brad mare şi stufos, unde nu le era frică peste noapte c-a veni vreun ropot de ploaie şi i-a face lioarcă; şi cum s-au culcat, au şi adormit buştean.
Da Sfântu Petre, de răcoare, se învelise cu cojocul.
Dorm ei până-n zori de ziuă şi când se scoală Sfântu Petre, cată cojocul şi ia-l dacă ai de unde? Nu-i şi pace bună. Şi nu-i venea la socoteală să spună lui Dumnezeu de pagubă, dar la urmă tot i-a spus. Ce-a fost, ce n-a fost, şoarecii i-au mâncat cojocul.
- Doamne, zise Sfântu Petre, afurisite să fie vietăţile astea, că uită-te, mă făcură fără cojoc!
- Bine, grăi Dumnezeu. Blestemate fie şi să rămână după cum zici tu şi oricine va ucide pe unul dintr-înşii, să i se ierte un păcat!
Şi s-a bucurat Sfântu Petre pentru asta; şi de-atunci a rămas că celui care ucide un şoarece, îi iartă Dumnezeu un păcat.
După ce s-a făcut ziua bine, au pornit Preasfinţii să dea de-o locuinţă omenească. Şi merg ei şi merg toată ziua din nou şi ce doreau, nu mai aflau. Tocmai când soarele se coborî spre hodină, văd un foc mare într-o poiană. Acolo era o stână şi ciobanii erau tocmai la muls oile. Dar când să se apropie de stână, numai ce sar vreo zece dulăi cât urşii şi încep a se învârti pe lângă Sfântu Petre roată, de credeai că-l fac bucăţi-bucăţele. Sfântu Petre se supără pe câini amar şi zise:
- Blestemate să fie vietăţile acestea, pentru că se dau la om cu atâta neruşinare.
Dar Dumnezeu nu zise nimic. Ciobanii veniră, îi apărară de câini şi-i poftiră în stână; apoi veniră şi alţii, dădură bun sosit drumeţilor şi se bucurară şi mocanii şi Sfinţii călători de această întâlnire. După ce se ospătară cu poftă, s-au culcat şi au adormit, iar dimineaţa, trezindu-se Dumnezeu şi Sfântu Petre, mulţumiră ciobanilor de sălaş şi dădură să plece.
Atunci, ca să vedeţi dumneavoastră, oameni buni! Câinii sar din nou la Sfântu Petre, să-l facă bucăţi şi mai multe nu. Sfântu Petre se tulbură şi îi zice lui Dumnezeu:
- Doamne, Stăpâne, toate le-ai făcut cu şartul lor; de ce nu faci şi câinii aceştia mai obrăzaţi oleacă, mai cuminţi, să ştie şi ei ce-i frica de om; nu vezi cum se vâră prin toiege, să mă apuce de picioare?
Dar Dumnezeu, zâmbind, îi răspunse lui Sfântu Petre:
- Hai, Petre, că poznaş mai eşti! Dar dacă i-aş face mai cum zici tu, cine să păzească turmele de hoţi? Răspunde!
Şi Sfântu Petre văzându-se prins cu uşa, repede o şurubi şi zise:
- Ei, Doamne! Da ce e nevoie de-atâta jimăt de dulăi; mai puţini n-or ajunge oare?
Iar Dumnezeu a zis şi s-a făcut pe placul lui Sfântu Petre şi o parte din câini s-au despărţit de alţii şi-au luat-o la goană în pădure.
- Iaca, Petre, va fi precum zici tu; de-acum înainte, ciobanii vor avea mai puţini câini pe lângă stână şi vor hrăni mai puţini. Cei care s-au desfăcut din ceata de câini, să se cheme de-acum încolo lupi. Aceia, neavând cine să îngrijească de dânşii, să-şi caute singuri hrana. Când n-or afla-o, tu să le-o dai şi câinii tăi să se cheme!
Şi de atunci au rămas lupii, care nu se mai cheamă câinii lui Sân-Petre. Când nu găsesc ce să mănânce, încep să urle; atunci se roagă lui Sfântu Petre şi Sfântu Petre trebuie să le trimită pe cineva înainte, un om, o vită, ca să aibă lupul ce să mănânce.
Şi tot de atunci a rămas să se ferească omul a lucra în sărbătorile lui Sfântu Petre, ca să nu fie primejduit de lupi; şi nici să umble cu pieptene şi nici cuie să nu bată în piele de vită, nici să se leie pe cap în acele zile de sărbătoare!
 photo Legendepopulareromanesti.jpg
(Legende populare românești,
Litera Internațional București – Chișinău, 2002)
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one