antet.jpg
Powered by Calendar Labs



widget
Se zice că era odată un împărat şi o împărăteasă, care aveau toate bunătăţile de pe lume, numai copii nu aveau. Şi fiindcă nu aveau copii, de aceea căutară ei toate chipurile şi mijloacele cum ar căpăta măcar unul, care să le moştenească averea şi împărăţia. Deteră danii pe la toţi vrăjitorii şi vrăjitoarele din întreaga împărăţie, că poate aceştia ar face să se vadă şi ei cu-n copil, dar degeaba, căci împărăteasa tot stearpă rămase. Şi din pricina aceasta, atât ea cât şi soţul ei erau necontenit supăraţi şi duşi pe gânduri.
Iată însă că într-o zi, plimbându-se împărăteasa prin grădină, aude deodată un glas zicându-i că, dacă voieşte numaidecât să aibă un copil, să nu-şi mai bată capul cu vrăji şi descântece, ci să dăruiască mai bine ceva la o mânăstire şi atunci Dumnezeu îi va asculta rugămintea şi-i va dărui ceea ce doreşte.
Împărăteasa, cum auzi glasul acesta, nu stete mult pe gânduri, ci întorcându-se în casă şi luând ceea ce crezu că s-ar potrivi mai bine pentru o mânăstire, se duse chiar în aceeaşi zi şi o dărui mânăstirii celei mai apropiate.
Aducând ea darul acesta, în scurt timp purcese grea şi la nouă luni născu o copiliţă frumoasă ca un îngeraş.
Şi acuma, când se văzură şi ei cu o copilă atât de frumoasă, să fi prins pe Dumnezeu de un picior şi poate că tot nu s-ar fi bucurat aşa de tare.
Şi fiindcă copila aceea era foarte frumoasă şi drăgălaşă, de aceea îi puseră numele Floarea.
Dar bine a zis cine a zis că unde e prea multă bucurie, acolo adeseori se întâmplă că e şi supărare mare.
Aşa a fost ş-aicea.
Cu cât creştea Floarea mai mare şi se făcea mai voinică şi mai frumoasă, cu atâta era şi grija părinţilor săi mai mare, căci aflându-se în vecinătatea împărăţiei lor nişte zmei, se temeau ca nu cumva aceştia, prinzând de veste despre frumuseţea Floarei, să vie într-o bună dimineaţă şi să le-o fure, sau să le-o ieie cu nepusă masă.
Din pricina aceasta o şi ţineau ei apoi mai mult închisă decât slobodă, fără să le treacă măcar prin minte că aceea ce fac, nu fac bine.
Şi-ntr-adevăr că Floarea, văzându-se că o ţin mai mult închisă decât slobodă şi neştiind de ce şi pentru ce, a început de la un timp a se da în dragoste cu un păstor care păştea turma sa prin apropierea curţilor împărăteşti şi care nu o dată trecea pe lângă ferestrele unde era Floarea închisă.
Prinzând mai pe urmă împăratul de veste, că fiică sa, cu toate că a ferit-o aşa de tare de ochii lumii, se iubeşte cu un om de rând, atât de tare s-a supărat, că pe loc şi puse pe nişte soldaţi să prindă pe îndrăzneţul păstor şi să-l omoare, iar pe fiică-sa o dete pe mâna unui ţigan, ca acesta să o ducă în pădure şi acolo apoi, tăindu-i mâinile şi scoţându-i ochii, s-o lase s-o mănânce fiarele cele sălbatice.
Soldatul ce era să facă? Trebui să împlinească porunca împăratului, că de nu, a lui ar fi fost dracul! Luă pe Floarea, se duse cu dânsa în pădure, îi tăie mâinile şi-i scoase ochii şi apoi, lăsând-o astfel, se-ntoarse înapoi acasă ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimica.
Floarea, adică fiica împăratului, văzându-se în starea aceasta, mai mult moartă decât vie, pică în genunchi şi începu a se ruga Maicii Domnului, ca să se îndure de dânsa şi s-o prefacă într-o floare, decât să rămână aşa, ca să se chinuiască sau să vie fiarele cele sălbatice şi s-o mănânce.
Maica Domnului, făcându-i-se milă de dânsa, îi ascultă ruga şi o prefăcu într-o floare albă.
Şi deoarece Floarea, adică fiica împăratului, a fost prefăcută în floare  tocmai pe timpul Paştilor, de aceea se şi numeşte floarea aceasta „Floarea-Paştilor”.
 photo Legendepopulareromanesti.jpg
(Legende populare românești,
Litera Internațional București – Chișinău, 2002)
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one